Lacul Sfânta Ana şi tinovul Mohoş

 

Lacul Sfânta Ana este unicul lac de crater vulcanic păstrat integral din Europa de Sud-Est, fiind o raritate chiar şi la nivel european. S-a format într-unul din craterele gemene ale Ciomatului Mare, parte a Munţilor Ciomat, la o altitudine de 950 m. Lacul, cu forma ei aproape rotundă are o suprafaţă de 22 ha, o circumferinţă de 1737 m, o adâncime medie de 4 m. Izvor nu are, alimentarea sa este asigurată de topirea zăpezilor din munţi în timpul primăverii. Apele lacului reflectă brazii ce o înconjoară, oferind o imagine de neuitat. Aici ne putem da cu barca, dar şi să ne scăldăm în timpul verii, când temperatura apei poate ajunge la 24 sau 25 grade Celsius. Localnicii ne sfătuiesc să facem o baie sau să ne spălăm măcar o dată, deoarace atunci zâna lacului ne va ocroti timp de un an. Flora şi fauna lacului este săracă, datorită conţinutului scăzut de minereuri al apei. La malul nordic, nord vestic al lacului a început procesul de umplere, de sedimentare, astefl că fundul lacului este acoperit cu un strat gros de nămol. Lângă lac vom găsi o mică capelă romantică: Capela Sfânta Ana, ridicată în anul 1977 în locul unei capele din lemn. Pentru catolicii din zonă bâlciul de Sfânta Ana, ce se organizează la sfârşitul lunii iulie lângă capelă încă mai reprezintă un prilej important pentru pelerinaj. Lacul este separat de tinovul Mohoş doar de o creastă îngustă.

 

Suprafaţa imensă a Mohoşului de odinioară a fost de patru ori cât cea a lacului Sfânta Ana. De-a lungul mileniilor lacul Mohoş s-a tot micşorat şi încetul cu încetul a devenit mlăştinos, transformându-se într-o adevărată mlaştină alpină. În timpul ploilor abundente substratul mlăştinos de turbă, cu o grosime de 10 m, absoarbe apa ca şi un burete, şi poate înghiţi chiar şi bovinele ce se rătăcesc pe aici. Turba s-a format din imensa masă de muşchi de turbă carbonizaţi de-a lungul timpului. Pe suprafaţa tinovului se găsesc numeroase ochiuri de apă şi diferite rarităţi ale florei. Pentru a menaja teritoriul de intervenţiile nefericite ale turiştilor, reprezentanţii mişcărilor ecologiste au construit un pod îngust din lemn peste solul mişcător, pe care se poate vizita o parte a tinovului.

 

 (44 km de Valea Seacă, 60 de minute cu maşina)

 

Itt vagy: Obiective Turistice Excursii Lacul Sfânta Ana şi tinovul Mohoş